Editura Humanitas Mastile lui M.I. Gabriel Liiceanu in dialog cu Mir

„După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neaşteptat.

Stând de vorbă, ne-am pomenit prinşi în complicitatea pe care o crea însuşi dialogul nostru.

A început să ne placă jocul nostru.

Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieţii lui, lăsându-mi senzaţia că i-am prilejuit o mare şi finală recapitulare a ei.

Şi că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta.

Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam şi, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine.

" (Gabriel LIICEANU)